Revoluția continuă

2021-03-23T23:37:03+02:00December 21st, 2019|Home, Videos|

Povestea lui ”Tatae”Jean Chelba ne poartă prin istoria recentă a României: de la Revoluția din 1989 la 10 august 2018, de la sfidarea granițelor închise în timpul dictaturii comuniste la tragedia din Clubul Colectiv. Istoria unei națiuni povestită prin ochii fiicei lui Tatae, Irina Chelba. Un documentar Passport Productions pentru Deutsche Welle (DW Română).

În ianuarie 2017 a pornit acest fenomen în societatea românească, un protest anti-guvernamental neîntrerupt pe zeci, apoi sute de zile. Dar dacă îi întrebi pe mai mulți dintre cei mai în vârstă ”rezistenți din Piața Victoriei”, ei îți vor spune că protestează de peste 30 de ani, de la Revoluție, sau dinainte. Sunt ei, ”rezistenții din Piața Vicotriei”, doar rebeli fără cauză? Sunt ei într-adevăr apărători ai democrației într-una dintre țările cu cea mai mare rată a exodului?

30 de ani au trecut, îți vor spune participanții la Revoluția din decembrie 1989, fără ca visele și speranțele lor să se fi îndeplinit.

Printre oamenii pe care i-am întâlnit la proteste în Piața Victoriei, în fața Guvernului, în caniculă și pe ger au fost ”Tatae” Jean Chelba și fiica lui, Irina Chelba, prietenii lor, George Stancu, arestat și bătut la Revoluție, Marian Moroșanu Tivilic (zis Ceaușescu), împușcat în picior la Revoluție, închis și torturat la Mineriade, care în urma bătăilor îndurate și-a pierdut darul vorbirii pentru mai bine de 10 ani.

Ultima fotografie pe care Irina Chelba o are cu familia ei este de la un Crăciun. În acea fotografie sunt tatăl ei Jean, mama ei Dana și fratele Alexandru. Tatăl, mama și fratele ei sunt astăzi cu toții morți, uciși, spune ea, de statul român criminal. Fotografii nu au mai făcut, așa cum o familie, care a fost pe fugă și în anonimat, nu lasă urme.

În noiembrie 1985, tatăl Irinei, Jean Chelba, decide să fugă din dictatura care îl ținea în spatele granițelor închise. Este prins la frontieră, arestat, schingiuit, închis (numai în perioada anilor 1980-1989, 16 000 de persoane au încercat să părăsească România. 12 000 de frontierişti au fost prinşi, și doar 4 000 au izbutit să ajungă în vestul Europei).

Odată cu arestarea lui Jean Chelba, soția lui, Dana, e forțată să facă față singură cu doi copii greutăților și foametei din țară, iar mai nou și presiunilor și șicanelor securității. La scurt timp după prinderea lui Jean la frontieră, Dana află că era însărcinată cu un al treilea copil. Într-o vreme în care natalitatea era datorie de stat, iar avortul și orice formă de contracepție erau interzise, Dana Chelba știe totuși că nu mai poate aduce un alt copil pe lume. Infecția care se instalează în urma unui avort clandestin o forțează pe Dana să meargă la spital, și de aici ajunge direct în mâinile securității. Medicii nu sunt lăsați să îi ofere asistență fără ca Dana să răspundă interogatoriului – iar Dana refuză să spună numele celui care a riscat să o ajute, și astfel își riscă la rândul ei viața. Dana este lăsată să moară pe un pat de spital, cu doar ofițerii de securitate lângă ea, fără ca nimeni să îndrăznească să intervină ca să o salveze (10 000 de femei au murit în urma unui avort ilegal înainte de 1989, spun statisticile oficiale, dar numărul este cu siguranță mult mai mare, mai cu seamă că însuși termenul ”avort” era interzis la alcătuirea rapoartelor medicale).

21 decembrie 1989: dictatorul a fugit. Irina Chelba, rămasă singură să aiba grijă de fratele ei mult mai mic, Alexandru, ascunsă în casă de teama ”teroriștilor” își amintește un singur gând: ce ne facem dacă nu se mai întoarce nici tata? Dintre protestatarii de azi din Piața Victoriei, mai mulți își amintesc unde era Jean Chelba în 21 și 22, pe baricade în Piața Universității sau la Comitetul Central.

Mulți îl descriu pe Jean ca pe o persoană discretă, dar niște ani mai târziu viața îl obligă să facă pasul din anonimat în instanță și în studiouri de televiziune. În urma incendiului din 2015 din Clubul Colectiv, 65 de tineri își pierd viața, iar scandalurile de corupție care izbucnesc de aici și revolta publică ce le urmează duc la căderea guvernului. În urma incendiului moare și fratele Irinei și fiul lui Jean: Alexandru, fotograf. Jean spune undeva: ”În club a fost un accident. Mă interesează ce s-a întâmplat din poarta clubului până în poarta cimitirului”, adică în hățișul corupției din sistemul de sănătate și din structurile statului român.

Jean Chelba devine prezent la procese, în emisiuni televizate și în spațiul public, dar și nelipsit de la protestele din Piața Victoriei. După una dintre cele mai crunte represiuni împotriva protestatarilor pașnici, în 10 august 2018, Jean Chelba se întoarce acasă ud până la piele și, povestește fiica lui Irina, zicându-le mândru cum a stat în fața gazelor și tunurilor de apă.

Astăzi, Irina protestează. Pentru dreptate pentru trecut, pentru viitorul fetiței ei, Sara, pe care adesea o ia cu ea la proteste.

Share This Story, Choose Your Platform!

Back To Top