Monica Macovei în dialog cu Mădălina Roșca

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, a dat România în judecată și tocmai a câștigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) dreptul ei de a-i numi pe corupți, corupți. În septembrie 2009, Macovei i-a numit ”corupți” pe doi avocați care făceau și politică, dar aveau în același timp contracte de reprezentanță cu complexele energetice Turceni și Rovinari. Este vorba despre fostul prim-ministru Victor Ponta (atunci PSD, acum deputat Pro România) și fostul senator și euro-deputat Dan Șova (PSD).

După două mandate de europarlamentar, ministrul Justiției din perioada integrării europene a României, Monica Macovei, a povestit pentru DW Română despre reforma în justiția din România, despre statul de drept și despre protestele în apărarea unei justiții independente, dar și despre cum au rezistat instituțiile – sau au rezistat ele? – asaltului asupra justiției de după integrarea europeană, și cu precădere de după alegerile parlamentare din 2016.

Mai funcționează DNA sau DIICOT așa cum o făceau în anii integrării? Ce se întâmplă cu confiscarea averilor demnitarilor corupți? Vor vedea românii vreodată confiscarea extinsă a averilor celor găsiți vinovați de corupție?

În timp ce președintele Klaus Iohannis a afirmat la Bruxelles că ”în România tema statului de drept a fost rezolvată în sens pozitiv” de când partidul său, PNL, e la guvernare, noi stăm de vorbă cu Monica Macovei despre ce a făcut până acum guvernarea liberală și ministrul actual al Justiției, Cătălin Predoiu, ca să repare ceea ce au stricat locotenenții fostului lider PSD, Liviu Dragnea.

2021-03-15T20:52:17+02:00 July 28th, 2020|Home, Videos|

Avem tot ce ne trebuie

Reportajul ”Avem tot ce ne trebuie” este la prima vedere o poveste despre un avertizor de integritate care s-a ales cu o plângere penală și o campanie de linșaj pentru că a îndrăznit sa vorbească despre problemele sistemului de sănătate în vremea pandemiei Covid-19.

Dedesubt este însă o altă poveste. E vorba despre minciuna care în România este ridicată la rang de ideologia statului – și care se rezumă cel mai bine în celebra frază ”Avem tot ce ne trebuie”.

Fraza a devenit infama când a fost folosită de Bănicioiu, Ministrul Sănătății de la acea vreme, după dezastrul de la Colectiv, și înainte să se chinuie cumplit și inutil și sa moară prea devreme multe dintre victime în spitalele din subordinea lui, devenind astfel victime duble pe mâna statului.

În Tulcea, Președintele Consiliului Județean Tulcea îndrăznea sa spună, la începutul pandemiei, că are ”de toate în cămară”, într-un moment în care aproape niciun spital din lume nu avea tot ce trebuie, și spunea asta doar a doua zi după ce managerul Spitalului Județean Tulcea ceruse public, pe prima pagina ziarului local ”Delta”, donații și ajutorul populației. Nu cred ca speculezi prea mult dacă asumi că nu a găsit managerul peste noapte materialele de protecție bine depozitate, dar uitate în ”cămară”, ci mai degrabă că a primit un telefon ”de sus” în care i s-a spus că adevărul nu dă bine politic, și mai bine să mai bage o minciună.

Lucru care s-a întâmplat.

Un guvern sau Consiliu Județean care nu recunoaște problemele existente este asemeni unui pacient bolnav de cancer care bea ceai verde și se minte singur că se va face bine, ba chiar că nici nu ar fi bolnav.

Fără diagnosticul real și tratament însa nu ne facem bine. Murim.

Mulțumim Marian Machedon care nu s-a lăsat intimidat și care a încercat să scoată adevărul la lumină, medicului radiolog Ioana Smarandita Lacau care spune lucrurilor pe nume și DW Română care a făcut posibil acest material.

2021-03-23T23:31:42+02:00 June 4th, 2020|Home, Videos|

La sfat cu Nenea Iancu – Petre M. Iancu în dialog cu Mădălina Roșca

”OUG 13: În seara aceea, după ce Iordache a apărut în ședința de Guvern cu infama Ordonanță, eram acolo câțiva inși, mai rămăsesem cred că vreo 5-6, și noi cu camera, și din toate colțurile Pieței (Victoriei) au apărut oameni, în primul rând cei care stăteau aproape, oameni în pijama, oameni în papuci, care ieșeau ca eriniile în stradă și strigau, primele lucruri ”Mafia la Guvernare”, și cereau, practic, prin sloganele lor cu foarte multă furie de moment atunci, dar ei cereau ceva, un gând care nu le venise totuși peste noapte: ei cereau o schimbare radicală a sistemului.

Deși sunt foarte multe contradicții în ceea ce privește definiția revoluției, cu asta istoricii sunt de acord: revoluția se întâmplă atunci când o parte mare din societate nu vrea doar reforme și schimbări punctuale, ci cere o schimbare radicală de sistem și de putere. (…)

Oamenii, cu sincope și pauze, cer această schimbare radicală de sistem și de putere.

Încerc să duc discuția, deși mereu e greu, într-o notă optimistă: asta este exact o revoluție, și este aceeași revoluție care nu s-a terminat și care a început acum 30 de ani. Revoluții nu sunt explozii scurte în timp.”

2021-03-15T21:32:24+02:00 May 30th, 2020|Home, Videos|

In the Air – A Dispatch from Eastern Europe

Lockdown. Quarantine. Covid-19. Ventilator. Curfew. The coronavirus pandemic has brought new vocabulary and new meaning to old words.

Today we want to talk about “underlying health conditions” , not those of your mother or grandfather, but the underlying health conditions of five cities, countries, democracies in Eastern Europe.

In the Air – a dispatch from Eastern Europe takes us to Nada in Belgrade where democracy is under quarantine, Nelia in Bucharest where inhabitants are starting to fight air pollution, Claudia in Warsaw where the electorate still doesn’t know if or how they will vote a president, Mariana in Sofia where entering and exiting is severely restricted and Ulyana in Kyiv where you can smell the fires burning around Chernobyl.

A Passport Productions report for DW Română.

2021-03-20T22:35:24+02:00 May 6th, 2020|Home, Videos|

Râuri furate

O imensă amenajare hidroenergetică ceaușistă, ”Siriu – Surduc”, prevedea mutilarea a 6 râuri: Bâsca Mare, Buzău, Siriu, Bâsca Mică, Bâsca Rozilei și Zăbala, adică distrugerea rețelei hidrografice de pe un areal enorm din Carpații de Curbură. Din fericire a venit Revoluția, apoi lucrările au fost reluate târziu și cu un ritm scăzut, așa că Bâsca Mare, Bâsca Mică, Bâsca Rozilei și Zăbala încă mai curg libere. Dar amenințarea este iminentă acum pentru râul Bâsca Mare. Râul a fost coborât în aprilie 2019 de participanții la Balkan Rivers Tour IV, iar acești caiaciști experimentați, care au coborât râuri din toate colțurile lumii, l-au etichetat ca fiind un râu de clasă mondială. Dar în România patrimoniul natural este tratat de autorități cu o indiferență totală, la fel ca legislația de mediu.

Componenta amenajării hidroenergetice Siriu – Surduc care amenință râul Bâsca Mare este denumită ”treapta Surduc – Nehoiașu” și arată ca o microhidrocentrală amplificată la paroxism. Prevede o captare a râului Bâsca Mare sus în Covasna, prin barajul Surduc, un tunel de aducțiune până jos la Nehoiașu, în versantul stâng al Buzăului, și hidrocentrala Nehoiașu II. Prin urmare, râul Bâsca Mare urmează a fi secat fără să-și mai recupereze vreodată apele. În consecință, râul Bâsca Rozilei rămâne fără jumătate din debit. Locuitorii a 6 sate de la poalele munților se vor trezi că le-a fost furat râul, fără ca autoritățile să-i fi consultat sau măcar informat vreodată. La 30 de ani de la Revoluție, autoritățile tratează localnicii cu același dispreț cu care îi tratau autoritățile comuniste.

Hidroelectrica se laudă că a alocat recent 78 de milioane de euro pentru captarea râului Bâsca Mare. Nu s-a făcut nicio evaluare de mediu conform legii pentru întreaga treaptă Surduc – Nehoiașu, ci s-a aplicat manevra ilegală cunoscută sub denumirea de ”salami slicing”. În 2009 s-a emis un acord de mediu strict pentru lucrările din județul Covasna, de către Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu. Dar ilegalitățile nu se opresc aici: evaluarea de mediu pentru acest acord a fost făcută de ISPH, practic aceeași entitate care, pe vremea lui Ceaușescu, a proiectat această amenajare hidroenergetică – ei și-au evaluat propriul proiect. Dar este mai grav decât un ”simplu” conflict de interese. Când a fost emis acordul de mediu, în 2009, faptul că ISPH și-a evaluat propriul proiect era, conform legislației, nu doar motiv de respingere a ”studiului” de impact întocmit de ISPH, ci motiv de anulare a certificatului de atestare al evaluatorului. Abuzul în serviciu al funcționarilor de la Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu nu a fost anchetat de nimeni.

Râul Bâsca Mare este un râu extrem de prețios, în contextul ecocidului provocat de hidrocentrale în Carpații Românești. Este un miracol faptul că în România mai există un astfel de râu. El adăpostește 10 specii de pești: păstrăv, lipan, clean, boiștean, blediță, moioagă, grindel, petroc, câră și zglăvoacă. Și are un sector considerabil fără drum pe malul râului, un sector de vale natural, spectaculos, fapt ce îl face un element esențial al patrimoniului natural românesc. Este și singurul râu al sitului Natura 2000 Penteleu. Secarea râului va afecta semnificativ toate speciile și habitatele acvatice și ripariene pentru care a fost desemnat situl Natura 2000, infracțiune ignorată de Garda Națională de Mediu.

Dar impactul definitivării treptei Surduc – Nehoiașu merge mult mai departe. Râul Buzău este afectat de “hydropeaking”, de modificarea bruscă a debitului în funcție de uzinarea hidrocentralei Nehoiașu I. Aceste variații bruște și artificiale ale debitului, care nu au nicio legătură cu ritmurile naturii, agresează ecosistemul râului. Dacă se pune în funcțiune și hidrocentrala Nehoiașu II, acest “hydropeaking” se va amplifica și va devasta situl Natura 2000 din aval, Lunca Buzăului, avertizează biologul și activistul Călin Dejeu. Captarea Bâscei Mari nu este un pericol doar pentru acest râu și pentru Bâsca Rozilei, ci pentru tot cursul Buzăului aval de Nehoiașu.

Un film Passport Productions pentru DW Română

2021-03-20T22:36:17+02:00 March 6th, 2020|Home, Videos|

Belina – Episode 3 – Lawless Island

If you think that something changed on Belina, the Romanian captured island, since Liviu Dragnea got to jail, you are mistaken. As you will see in the third episode of our documentary series ❝Belina❞ – Lawless Island.

While the island changed hands between the National Administration of Waters and the county council of Teleorman and back, the contract with Tel Drum, the company privatised with the signature of Liviu Dragnea, then county council president, and allegedly controlled by him and his men, is ongoing, totally undisturbed. The car in which Liviu Dragnea used to go hunting is touring the island and the laws of the land still did not reach the island. Orgies, people trafficking, illegal logging, construction of dams without authorisation, the list of lawlessness is long.

Meanwhile, at Bucharest Municipal Court, the Belina trial is going ahead, in some sessions with up to five witnesses, many of them public servants, from such institutions as the Ministries of Finance, Justice and Environment or the National Administration of Waters They come one after the other to make their declarations in front of the judge, lying, whispering their lies and going as far as to the point where even the fact that Belina is an island and that the Danube is flowing become matters of debate.

As a local is saying in our documentary series: ”They are afraid like they are of God – but maybe of God they are not afraid actually”.

Even if Dragnea’s name is rarely pronounced in the court room, the fear of Dragnea and his people can be felt in the ait at almost any session of the Belina Trial.

❝Belina❞ – Episodul 1 – Treasure Island
❝Belina❞ – Episodul 2 – Captured Island
❝Belina❞ – Episodul 3 – Lawless Island
❝Belina❞ – Episodul 4 – Disappearing Island: coming soon.

2020-02-29T23:04:22+02:00 February 28th, 2020|Home, Projects, Videos|

Belina – Episodul 3 – Insula Fărădelegii

Cine crede că s-a schimbat mare lucru pe Insula Belina de când Dragnea este la închisoare se înșală amarnic, așa cum o să vedeți în episodul 3 din serialul nostru documentar, Belina – Insula Fărădelegii.

În timp ce acestă bucată unică de Româniee schimbata între Apele Romane, Județul Teleorman și înapoi,contractul cu Tel Drum curge neîntrerupt, și în timp ce mașina de vânatoare a lui Dragnea face ture pe insulă, legile țârii nu au ajuns încă acolo: chefuri, orgii, trafic de persoane, defrișări, îndiguiri ilegale, și lista de fărădelegi e lungă: toate pe granița de sud a țării.

Între timp, procesul în dosarul Belina avansează la tribunalul București, uneori și cu câte cinci audieri de martori pe sesiune, iar angajați ai statului, de la Ministerele de Finanțe, de Justiție, Mediu, angajați de la Apele Române, prefectura Teleorman și tot așa vin unul după altul în fața judecătorului. Îi vedem într-un ritm alert, de două ori pe lună, cum vin să depună mărturie, cum adesea își neagă declarațiile anterioare de la DNA și cum perorează șoptit minciuni năucitoare, până într-acolo încât se pune la îndoială că Belina e insulă sau că Dunărea curge și alte lucruri verificabile ușor la fața locului sau cu Google maps, fără vreun studiu sofisticat.

Așa cum spune un localnic în episodul 3 din serialul nostru: ”Le e frică ca de Dumenzeu – poate de Dumnezeu nu le e frică…”

Deși numele lui Liviu Dragnea se rostește foarte rar în sala de judecată, frica de el și de oamenii lui plutește în aer la fiecare termen în procesul Belina.

❝Belina❞ – Episodul 1 – Insula Comorilor
❝Belina❞ – Episodul 2 – Insula Capturată
❝Belina❞ – Episodul 3 – Insula Fărădelegii
❝Belina❞ – Episodul 4 – Insula care dispare: în curând.

2021-03-15T19:57:40+02:00 February 28th, 2020|Home, Videos|

Revoluția continuă

Povestea lui ”Tatae”Jean Chelba ne poartă prin istoria recentă a României: de la Revoluția din 1989 la 10 august 2018, de la sfidarea granițelor închise în timpul dictaturii comuniste la tragedia din Clubul Colectiv. Istoria unei națiuni povestită prin ochii fiicei lui Tatae, Irina Chelba. Un documentar Passport Productions pentru Deutsche Welle (DW Română).

În ianuarie 2017 a pornit acest fenomen în societatea românească, un protest anti-guvernamental neîntrerupt pe zeci, apoi sute de zile. Dar dacă îi întrebi pe mai mulți dintre cei mai în vârstă ”rezistenți din Piața Victoriei”, ei îți vor spune că protestează de peste 30 de ani, de la Revoluție, sau dinainte. Sunt ei, ”rezistenții din Piața Vicotriei”, doar rebeli fără cauză? Sunt ei într-adevăr apărători ai democrației într-una dintre țările cu cea mai mare rată a exodului?

30 de ani au trecut, îți vor spune participanții la Revoluția din decembrie 1989, fără ca visele și speranțele lor să se fi îndeplinit.

Printre oamenii pe care i-am întâlnit la proteste în Piața Victoriei, în fața Guvernului, în caniculă și pe ger au fost ”Tatae” Jean Chelba și fiica lui, Irina Chelba, prietenii lor, George Stancu, arestat și bătut la Revoluție, Marian Moroșanu Tivilic (zis Ceaușescu), împușcat în picior la Revoluție, închis și torturat la Mineriade, care în urma bătăilor îndurate și-a pierdut darul vorbirii pentru mai bine de 10 ani.

Ultima fotografie pe care Irina Chelba o are cu familia ei este de la un Crăciun. În acea fotografie sunt tatăl ei Jean, mama ei Dana și fratele Alexandru. Tatăl, mama și fratele ei sunt astăzi cu toții morți, uciși, spune ea, de statul român criminal. Fotografii nu au mai făcut, așa cum o familie, care a fost pe fugă și în anonimat, nu lasă urme.

În noiembrie 1985, tatăl Irinei, Jean Chelba, decide să fugă din dictatura care îl ținea în spatele granițelor închise. Este prins la frontieră, arestat, schingiuit, închis (numai în perioada anilor 1980-1989, 16 000 de persoane au încercat să părăsească România. 12 000 de frontierişti au fost prinşi, și doar 4 000 au izbutit să ajungă în vestul Europei).

Odată cu arestarea lui Jean Chelba, soția lui, Dana, e forțată să facă față singură cu doi copii greutăților și foametei din țară, iar mai nou și presiunilor și șicanelor securității. La scurt timp după prinderea lui Jean la frontieră, Dana află că era însărcinată cu un al treilea copil. Într-o vreme în care natalitatea era datorie de stat, iar avortul și orice formă de contracepție erau interzise, Dana Chelba știe totuși că nu mai poate aduce un alt copil pe lume. Infecția care se instalează în urma unui avort clandestin o forțează pe Dana să meargă la spital, și de aici ajunge direct în mâinile securității. Medicii nu sunt lăsați să îi ofere asistență fără ca Dana să răspundă interogatoriului – iar Dana refuză să spună numele celui care a riscat să o ajute, și astfel își riscă la rândul ei viața. Dana este lăsată să moară pe un pat de spital, cu doar ofițerii de securitate lângă ea, fără ca nimeni să îndrăznească să intervină ca să o salveze (10 000 de femei au murit în urma unui avort ilegal înainte de 1989, spun statisticile oficiale, dar numărul este cu siguranță mult mai mare, mai cu seamă că însuși termenul ”avort” era interzis la alcătuirea rapoartelor medicale).

21 decembrie 1989: dictatorul a fugit. Irina Chelba, rămasă singură să aiba grijă de fratele ei mult mai mic, Alexandru, ascunsă în casă de teama ”teroriștilor” își amintește un singur gând: ce ne facem dacă nu se mai întoarce nici tata? Dintre protestatarii de azi din Piața Victoriei, mai mulți își amintesc unde era Jean Chelba în 21 și 22, pe baricade în Piața Universității sau la Comitetul Central.

Mulți îl descriu pe Jean ca pe o persoană discretă, dar niște ani mai târziu viața îl obligă să facă pasul din anonimat în instanță și în studiouri de televiziune. În urma incendiului din 2015 din Clubul Colectiv, 65 de tineri își pierd viața, iar scandalurile de corupție care izbucnesc de aici și revolta publică ce le urmează duc la căderea guvernului. În urma incendiului moare și fratele Irinei și fiul lui Jean: Alexandru, fotograf. Jean spune undeva: ”În club a fost un accident. Mă interesează ce s-a întâmplat din poarta clubului până în poarta cimitirului”, adică în hățișul corupției din sistemul de sănătate și din structurile statului român.

Jean Chelba devine prezent la procese, în emisiuni televizate și în spațiul public, dar și nelipsit de la protestele din Piața Victoriei. După una dintre cele mai crunte represiuni împotriva protestatarilor pașnici, în 10 august 2018, Jean Chelba se întoarce acasă ud până la piele și, povestește fiica lui Irina, zicându-le mândru cum a stat în fața gazelor și tunurilor de apă.

Astăzi, Irina protestează. Pentru dreptate pentru trecut, pentru viitorul fetiței ei, Sara, pe care adesea o ia cu ea la proteste.

2021-03-23T23:37:03+02:00 December 21st, 2019|Home, Videos|

”Cel mai neclar proiect”- Jurnal de la Procesul ”Belina” (II)

”Cel mai neclar proiect”- Jurnal de la Procesul ”Belina”, termen 5 noiembrie 2019
 
Insula Belina ”este cunoscută ca fiind zona cu cele mai bune plaje de pe cursul Dunării” – ”mai bune decât pe litoral”, a declarat azi în dosarul Belina inculpatul Adrian Gâdea, președinte PSD Teleorman, fost consilier județean, fost vicepreședinte și mai apoi președinte al CJ Teleorman și deputat PSD de Teleorman.
 
Timp de patru ore, cât a durat mărturia, Gâdea a repetat cu diverse sinonime ale lui ”nimic”, că el nu știe nimic – despre nimic. Doar atât știa, că ar fi plaje minunate la Belina, că așa cică i-ar fi spus lui, lui Gâdea, alegătorii, oamenii din județ. Și că de-aia, se înțelege, i s-a părut și lui o idee bună să ia din domeniul statului Insula Belina și Brațul Pavel, ca să amenajeze plajele alea ”de recreere, să poți să mergi să-ți petreci timpul liber”. Există doar două variante aici: ori Gâdea, care a activat în cele mai înalte funcții politice din județ, și care mai e și născut la doar 10 kilometri de Belina, nu cunoaște Teleormanul, dar deloc, ori minte grosolan și nerușinat. Deși Insula Belina este minunată, nu plaja este ceea ce o reprezintă. La Islaz, de exemplu, da, sunt plaje, dar nisipurile ”cele mai bune din țară” de pe Belina există doar în imaginația lui Gâdea – și cel mai probabil nici acolo.
 
Deși i-a reprezentat pe oamenii din Teleorman din diverse poziții de rang înalt de mulți ani încoace, Adrian Gâdea a avut o mărturie din care părea că nu știe clar nici măcar unde ar fi Teleormanul pe hartă. Oare dacă aceste declarații ale demnitarilor de rang înalt ar fi înregistrate sau transmise live, ar mai îndrăzni aceștia să joace cartea lobotomiei?
 
Gâdea susținea azi că și pe Liviu Dragnea îl cunoaște doar așa, profesional, că nu știe de legături între el și Tel Drum, firmă de care parcă a auzit, despre Sevil Shhaideh (al cărei secretar de stat a fost pe vremea când ea era ministru) știe că a cunoscut-o, dar târziu, și tot așa, profesional, la o întâlnire de lucru: ”să se consemneze: despre descentralizare a fost vorba.”
 
În cuvintele lui Gâdea, responsabilitatea pentru orice faptă, decizie sau semnătură în Consiliul Județean Teleorman este topită și disipată în conceptele ”colegii” și ”departamentele”. El oricum nu are vreo responsabilitate, pentru nimic, pentru că ”nu se pricepe”, dar conform mărturiei lui nici nu exista vreo persoană răspunzătoare (nici măcar pentru înlocuirea de cărți funciare, demonstrată la descindere și percheziții, dar despre povestea aceasta într-un alt episod).
 
Insula Belina și Brațul Pavel le-a vrut cică Gâdea la Consiliul Județean ca să facă acolo ceva, nu se știe ce, într-o zi, nu se știe când, din niște fonduri, nu se știe de unde. Fostul președinte de CJ și-a zugrăvit în declarație propriul portret de șef la consiliu ca un soi de duh, fără materie, responsabilitate sau voință proprie, o entitate care levitează printre teleormănenii mulțumiți, care însă mai au doar o ultimă grijă, plaja aceea: ”au fost foarte multe persoane care mi-au cerut sa facem ceva din punct de vedere turistic și să valorificăm acel potențial turistic al zonei”, a mai povestit Gâdea pentru cine e dispus să îl creadă, eventual cineva care nu a călcat vreodată în Teleorman – sau în România. A întrebat judecătorul exasperat după vreo trei ore de mărturie: ”A zis X, a zis Y? Cine a zis?”. Lămuririle lui Gâdea nu au întârziat să vină: ”Am discutat. Nu discutam singur…”
 
Proiectul acela turistic și de renaturare pe care Adrian Gâdea pretinde că a vrut să îl facă nu s-a realizat niciodată, și nici măcar o frunză nu a fost mișcată pe Belina în acest sens. Dar de unde în vara lui 2013 Gâdea avea urgență mare să ia insula de pe Dunăre ”ca să nu pierdem fonduri”, în 2014 nu are nici o grijă că proiectul turistic oricum nu s-ar mai fi putut realiza, pentru că, tot din grija lui, tot luciul de apă merge pe 7 ani la Tel Drum. Ba mai mult, câteva luni mai târziu, același Gâdea se întâlnește lângă Belina cu vicepremierul Liviu Dragnea și cu Carmen Dan, pe atunci prefect în Teleorman, și anunță public, din nou, un cu totul alt proiect pe Belina, fictiv și el: începerea hidrocentralei utopice imaginată acolo de Ceaușescu. Întâlnirea a fost filmată și fotografiată.
 
Dar Gâdea nu mai știe nici cu cine și nici unde era atunci. ”Undeva pe Dunăre”. Avocatul său a încercat să îl ajute: ”dacă hidrocentrala se numește Turnu Măgurele-Nicopole, probabil ca acolo ar fi fost, și nu la Belina” (este pur și simplu fapt care nu necesită discuții suplimentare că proiectul utopic al hidrocentralei de pe Dunăre, inaugurat de Nicolae Ceaușescu și Todor Jivkov în 5 aprilie 1978, se află la Belina. Proiectul a implicat munca a mii de oameni din două țări, există hărți, stive de documente, iar ruinele clădirilor care au marcat începutul proiectului se pot vedea acolo și azi. Să fii Adrian Gâdea și să ridici din umeri cum că habar n-ai, asta înseamnă, în cel mai probabil caz, că ești un mare mincinos, și că ai fost plătit toată viața de teleormăneni ca să lucrezi în contra lor).
 
Este evident că cele două proiecte, hidrocentrala și complexul turistic, se exclud reciproc. Și procurorul, și judecătorul au insistat pe acest subiect:
”De ce nu s-a realizat complexul turistic pe Belina?”. Gâdea avea același răspuns iar și iar. ”Pentru că nu a fost axa” (adică o linie de  finanțare pe fonduri europene). Cum ar fi putut afla Gâdea de fonduri europene disponibile, cum ar fi făcut complex turistic când de fapt luciul de apă era închiriată către Tel Drum pe mulți ani, despre toate astea Gâdea, fost președinte de Consiliu Județean și parlamentar de Teleorman zice că nu știe nimic: ”colegii”, ”departamentele”.
 
În afară de nevoia acută a oamenilor pentru ”ceva de recreere”, Gâdea nu pare să știe altceva, nici despre județ și nici despre locuitori. Nu știe nici că ei (Consiliul Județean), respectiv el, Gâdea, prin semnătura lui, au solicitat Tel Drum să pună pază pe insulă, pază care a oprit ilegal accesul locuitorilor în zonă. Nu știe Gâdea nici că pescarii profesioniști (înainte de fi dați afară brutal și abuziv, vreo 70 de pescari industriali pescuiau de o viață în zona Belina) i-au trimis memorii după ce n-au mai avut nici pâine pe masă; nu știe nici că Tel Drum a pus bariere ilegale în zona de graniță, că Dragnea pescuia acolo cu foști prim-miniștrii (”E 50 de lei taxa de pescuit, am fost eu” – a sărit să-l scoată avocatul din încurcătură).
 
Câte proiecte pe fonduri europene au fost în Teleorman, iar nu știe Gâdea. Ce fel de proiect ar fi făcut el pe Belina, greu să spună.
 
Gâdea a susținut în mărturia lui că inițial nu avea idee că Tel Drum are contracte de închiriere în derulare pe Belina, deși la începutul anului 2014, la scurt timp după ce Consiliul tocmai primise Insula Belina și Brațul Pavel ca să facă din ele ”complex turistic”, într-o ședință de Consiliu, Gâdea Adrian a insistat să semneze contractul de cesiune a luciului de apă de pe Belina către firma Tel Drum. Din păcate, tocmai despre acea ședință de consiliu din 24 martie 2014 nu l-a întrebat nimeni la ultimul termen din dosar.
 
”Este cel mai neclar proiect”, a obiectat atunci consilierul Neagu Florin, citat în protocolul ședinței (protocolul integral online aici: https://bit.ly/2Cj7nMs). ”Aprobăm cesiunea unui contract despre care nu știm nimic.”, a adăugat consilierul. Alt consilier, Amarie Constanin, a spus atunci, premonitoriu: ”Nouă nu ne este clar, un vot al nostru poate să însemne peste ani o dare cu subsemnatul, o responsabilitate materială”.
 
”Contractul presupune decât înlocuirea părților contractante”, i-a liniștit atunci Gâdea.
 
În ciuda obiecțiilor și a rugăminților de amânare a unor consilieri, Gâdea supune la vot. Azi, același Gâdea nu mai știe nimic – ”colegii”, ”departamentele”. Tot ce știe, a aflat ”acum, din rechizitoriu”.
 

Cum stau lucrurile pe Belina, cum e cu hidrocentrala, cu paznicii, cu pescarii și barierele vedeți în serialul nostru Belina – spoiler alert, în episodul doi apare scurt și domnul Gâdea.

2019-11-06T04:02:41+02:00 November 5th, 2019|Home|

”Nu pot să mă pun eu contra Guvernului României” – Jurnal de la Procesul ”Belina” (I)

”Nu pot să mă pun eu contra Guvernului României” – Jurnal de la Procesul ”Belina”, cel mai recent termen (8 octombrie 2019)

O listă lungă de funcționari ai statului sunt chemați, din două în două săptămâni, să depună mărturie în procesul ”Belina”. Mâine, 22 octombrie, sau cel târziu în 5 noiembrie așteptăm mărturia inculpatului Adrian Gâdea, fost șef la Consiliul Județean Teleorman și actualmente recompensat pentru toate câte îndură cu președinția PSD Teleorman. Acum trei luni, când a fost reales șef al filialei județene PSD Teleorman, Gâdea i-a mulțumit tocmai lui Liviu Dragnea ”pentru încredere”, în aplauzele Vioricăi Dăncilă, prezentă la festivități.

La ultimul termen în dosar, cel din 8 octobrie, nu a avut loc vreo audierea de vedetă, doar business as usual, dar un martor s-a dovedit cu totul special.

Mărunțică, îmbrăcată cernit, Eleonora Caranica, funcționar în Ministerul Finanțelor de aproape 30 de ani, a pășit în fața judecătorilor, având în ceafă privirile lui Shhaideh, Gâdea și ale celorlalți inculpați plus avocații lor. Aud cum, cu un murmurat, martora jură pe Biblie, și nici n-ajunge la ”așa să-mi ajute Dumnezeu”, că îi și pusesem ștampila: uite un alt birocrat care o să îndruge, ca și ceilalți, că nu-și amintește, nu știe el nimic, ”poate șeful meu ierarhic”, și scăpăm repede.

5 minute maxim durează, mi-am zis. Trei ore mai târziu, Eleonora Caranica încă mai avea de spus. Nu vroia să piardă nimic, nu vroia să îi scape vreun detaliu. ”Și asta e important!”

Mărturia Eleonorei Caranica s-a încheiat cu un tir de întrebări și bullying de la avocata lui Sevil Shaideh (avocata Flavia Teodosiu, pe care Shhaideh o împarte tocmai cu Liviu Dragnea). Pentru că nu oricui îi place un whistleblower. Atât de agresive au fost ironiile, intimidările și atacurile avocatei, așezată strategic la jumătate de metru de martor, încât judecătorul a trebuit să intervină cu un: ”Aici nu o judecăm pe doamna, ci o judecăm pe clienta dumneavoastră”.

Ce a făcut Eleonora Caranaica la termenul din 8 octombrie a fost să ne poarte prin hățișurile unui minister, rememorând câteva săpămâni din viața ei la muncă, la sfârșitul lui 2013.

Întrebarea nerostită în sala de judecată a fost: ce se întâmplă când mafiotul vine la putere, în minister – și vrea ceva? Vrea imediat, acum, ieri, să i se dea. În cazul ăsta, a vrut o insulă, Belina, și un braț al Dunării, Pavel. Și ceea ce reiese din toată declarația Eleonorei Caranica este această fugă contra cronometru – ”proiectul era super urgent!”, a repetat ea în mărturia ei iar și iar.

Pe 25 septembrie 2013, Eleonora Caranica, consilier superior în ministerul de finanțe, primește un email. ”Au fost atâtea emailuri în tot procesul acesta!”Era o primă formă, în copie, spre aprobare, a ceea ce în foarte scurt timp avea să devină Hotărârea de Guvern 943/2013, care avea să mute Insula Belina și Brațul Pavel din domeniul public al statului și din administrarea “Apele Române” în domeniul public al județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman. În fapt, deja de doi ani, această bucată de Românie aflată pe granița țării era închiriată de o firma privată, Tel Drum, și era cu totul luată în stăpânire în interes privat.

La momentul acela, Eleonora Caranica habar nu avea unde și ce este Belina. De fapt, cine știa Belina? Localnicii, niște pescari, poate 2-3 jurnaliști.

Proiectul ajuns la Caranica avea doi inițiatori, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP, unde ministru pe atunci era Liviu Dragnea) și Ministerul Mediului și Schimbarilor Climatice (ministră pe atunci Rovana Plumb). Proiectul era semnat doar de MDRAP – ”Altfel decât trebuia”, explică Eleonora Caranica. Dar nu acesta era lucru care a pus-o cel mai mult pe gânduri. Cel mai important, vedea ea, era că transmiterea avea să se facă prin Hotărăre de Guvern – lucru imposibil, nelegal. “În opinia noastră, transferul trebuia făcută prin act de același rang, ordonanța sau lege”, a fost doar unul dintre argumentele ei.

În plus, proiectul promitea că insula se va muta în administrația Consiliului Județean Teleorman pentru investiții cu fonduri eruopene și alte minuni. Fără însă să existe vreo consecință dacă promisiunile nu erau duse la îndeplinire. Așa că Eleonora Caranica a mai cerut în scris modificări la proiect. A cerut ca ”in cazul in care investiția nu se finalizează într-o anumită perioadă, iar scopul acesteia nu e atins, atunci bunul trebuie sa revina in proprietatea publică statului”.

A mai observat și nepotriviri fața de extrasele de carte funciara și de datele din inventarul centralizat (despre aceste falsuri vom scrie mai mult cu ocazia unor termene viitoare). ”Rezultau clar inadvertente” – și ”acestea erau observațiile principale”.

10 zile mai târziu, pe 5 noiembrie 2013, Caranica primește iar proiectul pe email, fără anexe justificatve, cu mențiunea că ”e super urgent”, a doua zi se dorește aprobarea lui in ședință de guvern.

”Fără anexe și carte funciară, am fost pusă în imposibilitatea de a analiza prevederile respective.” A doua zi, în jurul prânzului, vine altă formă a proiectului, tot pe email (nu i s-a prezentat niciodată proiectul într-o forma oficială, nici în copie nici în original).Cineva i-a adus o copie a proiectului (nota de fundamentare a viitoarei Hotărâri de Guvern)avizat de Ministerul Mediului – un xerox, nu cu ceva semnat.

”A venit doamna cu un înscris xerox, de fapt era ultima pagina, cea de semnături, sa iau semnăturile avizatorilor”. Era foarte urgent, se înțelege, și Caranica a obținut toate semnăturile, așa cum i s-a cerut, și le-a transmis prin fax, la Guvern.

“Totul era foarte urgent”, a repetat funcționara în fața judecătorului pentru a nu știu căta oară. Ședința trebuia să înceapă, probabil că Ministrul Finanțelor publice era deja acolo.”

Nota de fundamentare a proiectului fost aprobată în ședința de guvern; rămăsese doar un pas, aprobarea proiectului în sine, un ultim HG pentru ca Insula să dispară din proprietatea statului.

Și mafiotul chiar nu mai avea răbdare. La sfârșitul lunii noiembrie Proiectul de HG 943/2013 a revenit la Caranica în copie spre analiză. Femeia a observat noi neregului, inclusiv un contract de închiriere (și despre acestea vom povesti cu ocazia unui termen de judecată viitor).

”Totul a mers foarte repede”, căci ședința de guvern urma să aibă loc a doua zi, 27 noiembrie 2013.

În seara dinaintea ședinței de guvern, în jurul orei 6:20 pm, când aproape nimeni nu mai era la serviciu în minister, doamna Caranica inclusiv, sosește un email. El conținea ordinea de zi a ședintei de guvern de a doua zi și, surpiză, o altă formă a proiectului de hotărâre, un proiect practic nou, ”total diferit de primul” – cel avizat de Ministerul de Finanțe, cu observații.

“Prima grijă dimineața a fost că a venit ăla din nou”, își amintește Caranica momentul când s-a întors a doua zi la birou și a regăsit iar un email cu proiectul care ”fusese învârtit în dreapta și în stânga”.

“Nu pot să mă pun eu contra Guvernului României” a mai spus Caranica în mărturia ei, când a povestit cum a aflat că proiectul a fost aprobat în ședința de guvern. Poate greșise ea, poate judecase strâmb: ”cand ți se spune că s-a hotărât…”

În 3.12.2013 Caranica a primit o forma refăcută, dar multe dintre cele observate de ea erau în continuare neschimbate. De exemplu, pretextul cu care se mutau Insula și Brațul Pavel din domeniul public al statului la Consiliul Județean era realizarea unui ”complex turistic, sportiv şi de agrement, cu tabără de vară pentru elevi, tabără de creaţie pentru pictură şi sculptură, complex sportiv pentru canotaj, volei, baschet, handbal, fotbal, pescuit sportiv, tenis, complex turistic cu hotel, căsuţe, bazine de înot, pensiuni, pistă de biciclete, port pentru ambarcaţiuni uşoare şi de croazieră, aquaparc, drumuri de acces şi infrastructură rutieră, zonă de plajă”.

Doamna Caranica insistase la adăugarea unui paragraf cum că “dacă in termen de 4 ani investiția nu se finalizează, atunci bunurile revin in domeniul public”. În decembrie, paragaraful cu pricina se transformase din ”dacă investiția nu se finașize ază în 4 ani” în mult mai convenabilul “daca investiția nu incepe in 5 ani”. (Inutil să spunem că până azi, aproape 6 ani mai târziu, pe belina nu s-a făcut un centimetru de pistă de bicicletă, un metru de complex sportiv, de pensiune sau mai știu eu ce baliverne, ca să nu mai spun despre culmea utopiei, tabăra de pictură și sculptură – toate existente doar în viziunea unei secretare care într-un birou al statului, nu știm încă în care, a trebuit să inventeze o motivație cusută cu ață alba a acestui proiect, ”repede, urgent”).

Ca toți birocrații audiați, și doamna Caranica ridică din umeri când e întrebată dacă știa că poate Belina este insula, iar Pavel braț al Dunării, și nu diguri, cum convenabil și pe grabă au fost reclasate aceste bunuri: ”Nu era de competența mea. Eu am niște coduri…”, ”datele tehnice se pot verifica, dar faptul că e braț sau insulă excede competența noastră.”
Toate de mai sus nu erau suficiente.

În inboxul Eleonorei Caranica a mai venit un email, tot cu doua ore înaintea ședinței de guvern, HG 858/2013 pentru modificarea codurilor de clasificație, descriere tehinică etc. a unor bunuri din administrația bazinală a mai multor județe. ”Nu am mai avut proiecte de modificare de inventar cu două ore înainte de ședință…”. Întrebată dacă știa că și această hotărâre de guvern ”urgentă” avea legătură tot cu goana după Belina, Caranica a spus cum că ”sigur că da”. Deși erau listate la grămadă bunuri din mai multe județe (Olt, Brăila, Călărași, Ialomița), până și emailul avea titlul ”Teleorman”. Ar fi putut să fie măcar mai discreți când au bifat peste noapte că o întreagă insulă și un braț al Dunării sunt niște ”diguri”. Sau ”betoane”, cum le-a spus Dragnea. În septembrie 2017, Liviu Dragnea le-a declarat nonșalant la Antena 3: ”Acolo este vorba de o suprafață de teren plină de bălării și de betoane, pe care noi le știm de copii, care conține și niște bălți”.

Text: Madalina Rosca
Foto: Paul Arne Wagner, de la prima noastră filmare pe Insula Belina, în 2017

2019-11-06T04:03:16+02:00 October 21st, 2019|Home|
Back To Top